sâmbătă, 11 iulie 2009

despre prietenie

~~pseudofabule~~

Motto:
a citi e o datorie
a citi pana la capat e o dovada de ambitie i de ce nu de curaj in fata infrangerii prin plictiseala




Imensitate!Da, asta e cuvantul ce caracterizeaza maretia drumului, de-a lungul caruia gheara s-a transformat in unghie iar copita in palma.
Si noi...am crescut odata, pe acest drum, si iata s-ar zice ca suntem oameni, nu?
Oricum animale nu suntem, ca ele n-au maini ci gheare si nu... nici scaune, ca pe ele le-am facut tot noi si nu e cazul aici cu oul si gaina.
Oricum mana e un prim argument al omeniei, a faptului ca suntem oameni. Sa ne bucuram ca le avem.... Suntem oameni deci...


Ca orice, mana are un capat , o poarta chiar , prin care lumea intra-n noi si noi iesim in lume…palma. Da, palma; ea mangaie si caldura unui jar incins, ea indoaie si taisul aspru al zapezii.

Sa o respectam deci si uneori pentru o clipa doar prin invaluirea mintii o baie sa-I facem de la umar, prin cot, in palma si-n degete caci ea e ceea ce sufera; cu ea iei, cu ea dai, cu ea alinti, cu ea dojenesti.

Si tot ea te face om atunci cand o intinzi altuia ca sa-l ajuti, nu? Cu “o mana de ajutor” sau, de ce nu, “vin sa-ti cer mana”

Dar mana are si umar si cot si atunci e valabil si “umar la umar” sau “cot la cot” cand e si cel mai bine; deja e prietenie si e omenesc si atunci un buchet de flori intinzi si in loc de imbratisare…va strang mana…

Cum se numeste oare sentimentul ce leaga doua maini, una calda si alta rece si le-ndeamna sa-si caute linistea spirituala in freamatul unei ape sau fosnetul unei paduri. Ce bine ar fi sa poata fi incremenita clipa aceea pentru eternitate… Nimic n-ar mai muri atunci,daca s-ar stii ca rece-i pentru cald si negru pentru alb. Totul ar decurge atunci in plina armonie, nimic n-ar mai fi inutil, orice si oricine si-ar avea pereche, totul ar incremeni, deci ar disparea miscarea si deci timpul. Si atunci viata cum ar fi?eterna sau n-ar fi?

Daca-r fi eterna ar fi monotona, fara miscare; si nonexistenta dispare ca idee din moment ce a existat o miscare de ordonare anterioara.

Faptul ca orice isi are perechea sa pe lumea asta si peste tot nu e ceva nou si nou nu e nici faptul ca fiecare isi cauta perechea. Uneori ele se intalnesc si atunci are loc formidabilul, din doi se face unul pentru care nu mai sunt valabile legile anterioare. Daca expresia 1+1=2 este o lege matematica ce atrage un intreg sistem dupa sine arunci acest sistem nu mai e valabil pentru o lege ca 1+1=1 si nici semnul egal nu mai e potrivit ci doar operatorul adunare caci face parte din sistemul din stanga. Semnul = devine => si exprima expansiunea unui sistem intr-altul intr-un singur sens spre dreapta, spre noul sistem, radical deosebit, ce il absolva pe cel anterior, si care se dezvolta spre complex si el.

Noi realizam faptul ca facem parte din sistemul din stanga in care toate elementele( ele fiind infinite ca numar se afla in miscare cautandu-se reciproc. Dar unele se gasesc si are loc expansiunea sistemului in acel moment si acel loc, miscarea haotica a tuturor elementelor primite din exterior ingreuneaza realizarea unificarii.